Inițiativa România, la discuțiile de la Cotroceni dintre societatea civilă și Klaus Iohannis

Interviu acordat pentru ziare.com de către Claudia Postelnicescu, reprezentantul Inițiativa România pentru consultările dintre societatea civilă și Președintele Klaus Iohannis din 6 noiembrie.

Presiunea strazii trebuie sa continue pana cand apar primele rezultate concrete, cum ar fi demisiile unor alesi sau renuntari la imunitate, altfel, daca protestatarii se multumesc cu putin, lupta e pierduta, afirma Claudia Postelnicescu, reprezentant al miscarii civice “Initiativa Romania”.

Intr-un scurt interviu acordat Ziare.com, Claudia Postelnicescu ne-a vorbit despre intalnirea cu presedintele Klaus Iohannis, organizata vineri, in premiera, de seful statului si la care au fost invitati cativa reprezentanti ai societatii civile si ai protestatarilor, dar si despre coagularea tuturor energiilor pozitive, care ar putea genera aparitia unor noi lideri politici.

Puteti sa ne spuneti cum au fost selectati participantii la aceasta intalnire cu presedintele? Cum ati fost alesi?

Mai multi dintre noi am ridicat aceasta problema a legitimitatii, pentru ca nu voia nimeni sa isi asume ca este o voce a strazii reprezentativa, asa ca aceasta intrebare i-a fost pusa presedintelui de mai multi dintre noi. Administratia Prezidentiala a primit peste 5.000 de mailuri si au facut o selectie, dar nu ne-au spus pe ce criterii, fie pe rapiditate, cine a trimis mail mai repede, fie pe informatii luate din presa, probabil ca au avut un cumul de criterii, nu stim exact. I-am rugat sa aiba o procedura mai transparenta pentru viitoarele consultari. Inteleg ca exista intentia de a avea consultari regulate cu societatea civila de acum incolo.

Cum au decurs discutiile cu presedintele?
Presedintele a primit foarte multe propuneri de la cei prezenti, a spus ca se va gandi, va reflecta asupra tuturor, dar primul pas pe care il poate face in perioada urmatoare va fi sa numeasca un premier. Ne-a mai spus ca reforma clasei politice va dura, nu se poate face in doua saptamani sau pana la Craciun, si ca se poate face doar in doua feluri. Fie prin reforma partidelor din interior, si s-a discutat acest lucru, iar partidele sunt constiente ca strada cere anumite lucruri legate de coruptie, de lipsa de credibilitate a politicienilor actuali si de legitimitate a unora dintre ei, asa ca le va cere unora dintre ei sa faca un pas in spate. A doua optiune este ca oamenii iesiti in strada, cei din societatea civila sau cei care doresc sa schimbe ceva sa isi faca partide, sa se implice in politica.

Ati discutat in detaliu despre aceasta din urma posibilitate sau a fost doar o sugestie?

A fost o propunere. Dansul crede ca de acolo, din strada, ar trebui sa apara viitori lideri sau viitori oameni politici. Dar, fireste, este o optiune personala. Unii isi doresc sa ramana in continuare in societatea civila, altii in profesiile lor. Insa din toata energia asta se va coagula ceva la un moment dat, dar nimeni nu stie exact ce si cum.

Consultarile de la Cotroceni par sa le dea tuturor increderea ca lucrurile vor merge bine, nu mai e nevoie de presiunea strazii. Credeti ca lumea va continua totusi sa iasa in strada?

A fost o colega din societatea civila care a spus ca au primit recent informatii conform carora s-au facut controale in niste baruri si autoritatile s-au multumit cu o spaga de 200 de lei. Deci nu cred ca lucrurile se schimba peste noapte.

Da, presedintele are o atitudine pozitiva, dar e pus la mijloc, intre societatea civila si partide. Nu cred ca se schimba de pe o zi pe alta. In plus, sunt multe tensiuni in piata acum. Sunt oameni care ar fi trebuit sa fie la aceste consultari si, din motive pe care nu le cunoastem, inca n-au fost, fie ca n-au vrut ei, fie ca n-au stiut, fie ca n-au fost invitati.

Initiativa Romania este un pic mai ferma pe linia asta. Trebuie ramas in strada, pana vedem niste demisii, pana vedem ca primarul X isi da demisia, pana vedem ca parlamentarii care au blocat anchetele penale spun ‘Gata cu imunitatea! Am imunitate pe declaratiile politice, dar justitia trebuie sa isi urmeze cursul’. Vrem sa vedem genul asta de gesturi si abia atunci credem ca e momentul sa plecam din strada.

Dar, daca noi ne multumim cu putin, cred ca pierdem o lupta, pentru ca s-au mai facut greseli pana acum.

Spuneti-ne mai multe despre “Initiativa Romania”, care s-a infiintat recent si pe care ati reprezentat-o la Cotroceni.

Acum doua zile ne-am infiintat, da. Suntem un grup, ne stim de cativa timp si dorim sa schimbam ceva. Am monitorizat campanii electorale si in strada am tot iesit. Am discutat diverse propuneri intre noi si am zis ‘Hai, sa facem asta!’ pentru ca noua ni se pare ca exista foarte multe grupuri, grupuscule, factiuni in comunitati, care vor sa faca lucruri si in felul asta se pierd extrem de multe energii pozitive.

Noi vrem sa vina si altii alaturi de aceasta Initiativa, sa punem cumva pe o platforma comuna tot ce reflecta strada si societatea civila acum. Si de acolo sa se degaje oameni care vor sa mearga mai departe in politica, de exemplu, la alegerile locale de anul viitor sau la parlamentare.

Sau mai departe, in urmatorii ani, fara sa fortam noi ceva, pur si simplu, sa creasca organic viitorii lideri cumva, dar sa punem la un loc toate aceste energii. S-a vazut si la intalnire ca sunt foarte multe revendicari similare, inclusiv de la asociatiile de studenti si de elevi, care au fost prezente.

Nimeni nu vrea sa isi asume toate vocile diverse care sunt in strada. Noi vrem sa ii gasim pe toti cei care doresc sa se exprime si sa vedem fiecare ce vrea.

De exemplu, a venit Adi Despot la Cotroceni. S-a vorbit foarte mult ca strada il vrea acolo. El a venit ca exercitiu democratic, dar nu a vrut sa isi asume nimic la nivel de revendicare. Acest gen de exercitiu democratic vrem si noi sa il facem. Oameni care vor sa isi asume si care au ceva de spus, care vor sa se implice civic sau politic, sa fie pusi laolalta si apoi sa vedem si cine vrea sa isi asume o candidatura.

Deocamdata nu stim cine sunt oamenii aia. Dar sigur ei exista.

Cum puteti fi contactati?

Avem un formular si un blog Initiativa Romania, dar am cumparat si un domeniu pe Internet, o sa mutam totul acolo si vom anunta prin comunicate de presa.

Claudia Postelnicescu este avocată și publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Inițiativa România, la discuțiile de la Cotroceni dintre societatea civilă și Klaus Iohannis

Inițiativa România, la consultările de la Cotroceni. Ce vom spune Președintelui.

Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Vă mulțumim pentru invitație. Venim! Și ceea ce am scris mai jos vă vom spune și dumneavoastră.

Vă susținem în îndeplinirea atribuțiilor dumneavoastră constituționale și dorim să găsiți rapid cea mai bună soluție pentru funcția de prim-ministru: un om integru, competent, cu viziune și umilință în serviciul public.

Dialogul inițiat de dumneavoastră, sub presiune și sub forma unui ultimatum cu termen limită, nu aduce, însă, credibilitate suplimentară desemnării viitorului prim-ministru, dimpotrivă. Sigur, invitația dumneavoastră, adresată societății civile, pentru consultări în cursul zilei de azi este lăudabilă, o apreciem și este un semnal că ați auzit vocea străzii. Este, însă, și un semn că nu ați auzit foarte bine ce spune: vrea o reformă profundă a clasei politice.

Discuțiile publice febrile pentru formarea noului Guvern arată că liderii partidelor și-au pierdut complet auzul: domnilor, nu v-am cerut ca VOI să faceți un nou Guvern, v-am cerut să plecați acasă. Vă mai spunem o dată: plecați!

Nimeni nu a cerut desființarea partidelor, nimeni nu a cerut desființarea Parlamentului. Tot ce am cerut este ca voi să plecați acasă. Dați o șansă țării să respire speranță, dați o șansă la reformă partidelor dumneavoastră, și faceți un gest de penitență pentru propria conștiință.

Inițiativa România cere românilor să nu plece din stradă și să continue exercitarea pașnică a libertății de exprimare și întrunire până când partidele vor face primi pași concreți pentru curățarea clasei politice:

  1. Demisii imediate din funcțiile publice ale politicienilor (consilieri locali, consilieri județeni, primari, președinți CJ, parlamentari, miniștri) anchetați penal, trimiși în judecată penală sau condamnați penal în primă instanță sau definitiv, indiferent de modalitatea de executare;

  2. Demisia imediată din Parlament a politicienilor care au inițiat și susținut tentativele de modificare a legislației penale cu scopul slăbirii luptei anticorupție și îngrădirii independenței Justiției;

  3. Demisia imediată din Parlament a politicienilor care au blocat aplicarea deciziilor definitive ale Justiției privind incompatibilități sau conflicte de interese ale parlamentarilor.

Inițiativa România sprijină fără rezerve propunerile scrisorii deschise inițiate de Expert Forum (EFOR), Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Grupul pentru Dialog Social (GDS), Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) și Asociația Pro Infrastructură.

În plus, Inițiativa România cere respectarea promisiunii din campanie a Președintelui Iohannis: vot electronic pentru toate tipurile de alegeri și accesibil tuturor cetățenilor români, indiferent de domiciliu.

Inițiativa România

Inițiativa România este o mișcare civică care își propune coagularea cetățenilor și a societății civile în București. Scopul acesteia este identificarea resurselor care, pe termen mediu și lung, vor reprezenta o alternativă la clasa politică actuală în administrația publică locală și națională -https://initiativaromania.wordpress.com/

Inițiativa România, la consultările de la Cotroceni. Ce vom spune Președintelui.

Inițiativa România – Comunicat de presă, 05.11.2015

Consiliul local al sectorului 4 (CLS4) poartă și el o responsabilitate pentru tragedia din Colectiv. Cerem demisia reprezentanților partidelor din CLS4.

Consiliul Local al Sectorului 4 poartă și el o responsabilitate pentru moartea a 32 de oameni și rănirea gravă a aproape altor 150 în incendiul de la clubul Colectiv. Reprezentanții partidelor politice reprezentate în Consiliul local au contribuit, prin neglijență și hotărâri, la tragicul deznodământ.

Acordul de funcționare a clubului Colectiv (nr. 3909/14.01.2015) a fost semnat de primarul Cristian Popescu Piedone în baza Legii administrației publice locale 215/2001 și Hotărârii Consiliului local Sector 4 nr. 22/2012.

Apărarea primarului demisionar Piedone privind responsabilitatea sa a fost că localul îndeplinea toate prevederile legale. Prevederile legale la care dl Piedone făcea referire sunt prevăzute în Hotărârea 22/2012 a Consiliului Local Sector 4 și anexe (h020-anexa-1). Conform acesteia, autorizația de funcționare pentru local se dă în baza unui maldăr de hârtii inutile (cerere tip, copii după cărțile de identitate, copii după certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului etc), niciuna, însă, care să ateste îndeplinirea unor condiții de securitate pentru clienți, ca precondiție obligatorie pentru obținerea avizului de funcționare.

Consiliul local sector 4 a eliminat, deci, autorizația ISU de prevenire și stingere a incendiilor din lista documentelor pentru acordarea avizului de funcționare dat de Primărie. Cu alte cuvinte, reprezentanții partidelor politice au lăsat la cheremul patronilor dacă și când se duc la ISU pentru autorizația PSI. Evident, patronii nu s-au mai dus câtă vreme Consiliul local a considerat autorizația ISU opțională, deși legea spune altceva.

Mai mult, conform Legii 2015/2001, a Regulamentului de funcționare a Consiliului local și Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (art. 14) în sarcina Consiliului local există și o obligație generală de a verifica și controla, inclusiv după ce s-a dat avizul de funcționare. Or această obligație nu a fost respectată.

Hotărârea 22 a fost adoptată în 2012 în mandatul Consiliului local precedent. Actualul Consiliu local a avut mai mult de 3 ani la dispoziție să îndrepte lucrurile. Nu a făcut-o. Este vorba fie de neglijență, fie de corupție.

Inițiativa România cere:

  1. Partidelor politice (PSD, UNPR, PNL/PDL, PC/ALDE) să publice lista consilierilor locali din mandatul 2008-2012 (de pe site-ul Primăriei au dispărut numele consilierilor care și-au terminat mandatul în 2012);
  2. Partidelor politice (PSD, UNPR, PNL/PDL, PC/ALDE) să asume partea de responsabilitate a reprezentanților lor în Consiliu local pentru punerea în pericol a siguranței cetățenilor;
  3. Demisia întregului Consiliu local al sectorului 4.

Lista consilierilor locali actuali poate fi găsită aici: http://www.ps4.ro/consiliul-local/consilieri-in-functie.html

Inițiativa România

Inițiativa România este o mișcare civică care își propune coagularea cetățenilor și a societății civile în București. Scopul acesteia este identificarea resurselor care, pe termen mediu și lung, vor reprezenta o alternativă la clasa politică actuală în administrația publică locală și națională.https://initiativaromania.wordpress.com/

Inițiativa România – Comunicat de presă, 05.11.2015

Ziua în care renunțăm e ziua în care murim.

Următorul pas: strângem rândurile! Prima țintă: Bucureștiul

1 polițist omorât. 32 de tineri uciși în chinuri. Aproape 200 de oameni mutilați. Și cifrele se schimbă.

Ce rămâne constant: 0 responsabilități reale, 0 onoare, 0 respect și competență, 0 integritate. Demisia Guvernului Ponta nu este decât o minimă reparație morală, dar nu absolvă și nu schimbă clasa politică. Pe mormanul de victime se cațără aceiași politicieni borfași care ne-au furat și care, astăzi, miros și a moarte. Singura lor competență dovedită zilele acestea: cea de cioclu care numără morții. Nicio urmă de empatie, de regret, de jenă sau de căință. Să nu-i lăsăm să ne păcălească! Demisia Guvernului va fi doar o rotire de cadre.

Viața nu mai poate merge înainte ca până acum: odată cu suferința și viața furată a tinerilor din Colectiv, a venit și apusul elitei politice a ultimilor 25 de ani.

De azi facem un pas înainte:

  • Vrem să aducem împreună zecile, sutele, miile, zecile de mii de oameni care au acționat solitar;
  • Vom conecta fiecare om, fiecare grup de prieteni, fiecare ONG, fiecare familie, fiecare trupă de muzică, fiecare mică comunitate de oameni obișnuiți care s-au săturat și vor să-și asume responsabilitatea propriului viitor, furat astăzi de borfașii care au luat prizonieră România;
  • Vrem să coagulăm toate eforturile și acțiunile comunităților de tot felul (comunități online, profesionale etc);
  • Vrem ca toți cei care deja au demonstrat voință de schimbare, ONG-uri, jurnaliști independenți, lideri de opinie din online, elite profesionale să ne așezăm la masă și să ne organizăm pentru alegerile locale de anul viitor;
  • Vrem să găsim împreună, să prezentăm și să sprijinim candidați pentru Primăria București și primăriile de sector pentru a reforma și curăța administrațiile locale.

Da, prima țintă este Bucureștiul! Trebuie să arătăm că putem bara accesul partidelor mari la conducerea Bucureștiului.  Și azi avem o șansă reală, palpabilă și concretă să eliberăm capitala de corupție, minciună și nepăsare.

Începem din București, suntem aici, ne-am întâlnit, am mărșăluit împreună. Avem astăzi o șansă unică să spulberăm partidele mari de la conducerea Bucureștiului și să dăm un semnal țării.

Alegerile locale sunt prea aproape ca ei să mai poată spera că trecerea timpului, grijile noastre domestice, oboseala vieții zilnice vor mai putea domoli și disipa furia și dorința noastră de schimbare.

Iar TU, dacă te-ai săturat să fii o voce pierdută în mulțime, dacă vrei să schimbi ceva, dar nu știi cum, te așteptăm. Vino alături de noi, ca să nu aștepți în zadar încă 4-5 ani pentru o schimbare.

Zilele și săptămânile care urmează vom contacta lideri de opinie, jurnaliști, ONG-uri, posibili candidați sau candidați deja anunțați la primăria Bucureștiului etc. Toată lumea trebuie să înțeleagă că nu mai este vorba despre un proiect personal, ci un proiect mai mare: despre București, ca prim pas, și despre țară.

Ce facem mai departe, decidem împreună. Lăsați-ne un număr de telefon și o adresă de e-mail pentru a ne întâlni cât mai curând. Semnați să strângem rândurile, semnați să îi aducem împreună pe cei din societatea civilă care au ceva de spus, dar au spus-o singuri până acum:


https://docs.google.com/forms/d/1IM5iMzDJUQpJuEEC78PSR11U90Qkpx9q_1DLdiogoD8/viewform?usp=send_form

Andreea Georgescu – freelancer

Alin Luchian – student

Bogdan Ivănel – cercetător

Claudia Postelnicescu – avocat/publicist

Eduard Dumitrache – economist

Elena Ghioc – specialist marketing

Mădălina Botoran – studentă

Mircea Șerdin – inginer software

Ovidiu Neacșu – economist

Răzvan Popescu – inginer construcții

Răzvan Oprina – inginer construcții

Ziua în care renunțăm e ziua în care murim.